Etichete

, ,

Atragere de investiţii şi creare de locuri de muncă

Parcul Industrial Eurobusiness I

S-au finalizat din fonduri europene investiţiile în realizarea infrastructurii şi a utilităţilor publice în Parcul Industrial Eurobusiness I – atât etapa I cât şi etapa II. Suprafaţa totală a acestui parc este de 130 ha, gradul de ocupare fiind de aproape 100%.

Parcul industrial I în cifre: 42 de rezidenţi, din care 28 de companii active, 4637 de locuri de muncă asumate, din care 3516 de locuri de muncă existente la finalul anului 2015, valoarea investiţiilor asumate de către rezidenţi este de peste 206 milioane euro.

În decembrie 2015, Parcul industrial II din fostul tancodrom a fost extins cu peste 50 de ha, ajungând la o suprafaţă totală de 80 ha. Drumul de acces în parc şi reţelele de apă şi canalizare sunt în curs de finalizare din bugetele locale şi din fonduri europene. Gradul de ocupare este de 25%, suprafaţa liberă 60 ha.

În mai 2015, am obţinut titlul de parc industrial pentru un teren de cca 15 ha situat pe strada Uzinelor, fiind demarate şi lucrările de introducere a utilităţilor. Ele vor fi gata la sfârşitul anului 2017. Gradul de ocupare este de 80%, suprafaţă liberă 2,5 ha.

Veniturile directe încasate de municipiul Oradea în anul 2015 de la rezidenţii parcurilor industriale din cota defalcată din IVG se ridică la 840.000 euro.

 

Infrastructură de calitate

Podul Mareşal Constantin Prezan (zona Dragoş Vodă)

Am adus îmbunătăţiri importante infrastructurii din oraş, mai ales prin lucrările realizate la centură, poduri şi străzi noi.

Principalele lucrări realizate în acest domeniu sunt:

– realizarea podului rutier Mareşal Constantin Prezan peste râul Crişul Repede în zona strada Făcliei – strada Dragoş Vodă;

– drumul expres paralel cu calea ferată, în lungime de 3,5 km, care face legătura dintre podul nou peste Crişul Repede din zona Dragoş Vodă şi cartierul Oncea. Ultima porţiune, în lungime de 660 m, care urmeaza să fie preluată de la CFR, se va finaliza anul acesta;

Pasajul suprateran DN 79 de pe şoseaua de centură

– amenajarea celor două pasaje supraterane între drumul de centură al municipiului Oradea şi drumul naţional DN 76 relaţia Deva şi DN 79 Arad-Oradea;

– reabilitarea străzii Borşului;

– reabilitarea Podului Sf. Ladislau din Piaţa Unirii. Lucrările la podul central vor fi finalizate în luna iunie.

Pentru a realiza o circulaţie mai bună pe centură, am realizat proiectele tehnice şi am expropiat terenurile necesare construirii celor două pasaje supraterane în zona străzilor Nojoridului şi Ciheiului. Prin colaborarea cu Ministerul Transporturilor, acestea sunt într-un stadiu avansat de executare, urmând să fie finalizate anul acesta.

 

Forţă de muncă pregătită

Adaptarea învăţământului orădean la realitatea economică locală a fost în aceşti ani o prioritate a Primăriei Oradea.

Prin colaborarea cu Inspectoratul Scolar, s-a convenit o strategie comună pentru dezvoltarea învăţământului profesional în municipiu. În septembrie 2013, ca urmare a reînfiinţării învăţământului profesional, s-a dat startul Şcolii profesionale Eurobusiness, prin înfiinţarea a şase clase de elevi în patru Colegii Tehnice (Andrei Şaguna, Transilvania, Traian Vuia şi Constantin Brâncuşi). În cadrul Şcolii Profesionale au urmat cursuri de pregătire 100 de elevi, care au realizat practica în cele 14 companii care au fost partenere în acest proiect. Pe lângă asigurarea locului de practică, companiile au oferit burse de studii elevilor înscrişi în cadrul şcolii profesionale.

În 2015 s-au creat premisele pentru organizarea şcolii de meserii, în urma unificării a două colegii tehnice din Oradea (Traian Vuia şi Andrei Şaguna).

S-a inclus în planul de investiţii din 2016 renovarea bazei materiale a noului campus tehnic (cantină, internat, amenajarea curţii interioare), urmând ca partenerii privaţi să fie implicaţi şi ei nu doar în primirea elevilor în practică şi susţinerea lor cu bursă, ci şi în activităţile de dotare a noului campus.

În toată această perioadă, am avut un dialog cu marii angajatori din Oradea şi conducerea Universităţii, pentru adaptarea pregătirii studenţilor la nevoile de specialişti ai acestor companii.

 

Patrimoniul şi atracţiile oraşului puse în valoare

Piaţa Unirii

Am reabilitat Piaţa Unirii din centrul oraşului, proiect în valoare de 24 de milioane de lei, extinzând astfel spaţiile pietonale. În cadrul acestui proiect, unul dintre cele mai importante din ultimii ani, ansamblul Duiliu Marcu din Piaţa Unirii a fost reabilitat, au fost plantaţi peste 70 de arbori şi au fost construite 4 fântâni arteziene, întreaga piaţă fiind pavată cu piatră. Anul acesta vom începe lucrările la strada Vasile Alecsandri şi transformarea acesteia în pietonală, cu zone de terase şi agrement, dar şi reabilitarea faţadelor clădirilor de pe această stradă.

Am început lucrările la reabilitarea piaţetei din faţa magazinului Crişul, unde se va reface pavajul şi bordurile, scările şi jardinierele, se vor realiza lucrări la reţelele de apă şi canalizare.

Vulturul Negru

Palatul Vulturul Negru

Am continuat reabilitarea clădirilor din centrul istoric: Independenţei nr. 3, reabilitare faţade imobil Dunării 2, reabilitare faţade Casa Armatei – Cercul Militar. În prezent se execută lucrări la Palatul Apollo, Palatul Poynar, Palatul Stern, Palatul Moskovits Miksa, Republicii 13, iar anul acesta vom demara lucrări la Palatul Ullman, Casa Adorjan I şi II, Casa Fuchsl.

Am preluat Casa Darvas La Roche, cu o arhitectură unică în lume şi anul acesta am redeschis-o publicului larg, aici urmând să funcţioneze primul Muzeu Art Nouveau din România.

Un obiectiv important l-a reprezentat reabilitarea Pasajului Vulturul Negru. Lucrările au început în 2014 şi, având în vedere complexitatea lor (refacere faţade exterioare la cele cinci corpuri, inclusiv a elementelor ornamentale, înlocuirea învelitorii şi a tâmplăriei, reabilitarea acoperişului şi a sticlei, intervenţii la pictură şi faţade interioare dar şi înlocuire pavaj), acestea sunt în curs de realizare şi în prezent, urmând să fie finalizate în vara acestui an.

Cetate

Cetatea Oradea

Am finalizat lucrările de reabilitare a Cetăţii Oradea, lucrări în valoare de aproape 90 de milioane de lei. În cursul lunii octombrie a anului trecut, am deschis Cetatea publicului larg şi am organizat acolo Serbările Cetăţii, Festivalul Toamnei Orădene şi Târgul de Crăciun. Spaţiile din Cetate sunt în curs de dare în folosinţă în această perioadă.

Reabilitarea Sinagogii Zion de pe malul Crişului Repede şi punerea ei în circuitul turistic şi expoziţional va fi încă un punct de atracţie în Centrul Istoric.

Complexul Wellness Thermal Nymphaea

Pe amplasamentul fostului ştrand municipal am început anul trecut construcţia Aquaparkului Nymphaea, proiect în valoare de 88 de milioane de lei, care în prezent este finalizat în proporţie de 98%. Aquaparkul va avea în total 12 bazine interioare, 6 bazine exterioare şi 10 aquatobogane. Totodată, complexul este dotat cu o parcare cu 314 locuri pentru autoturisme şi autocare, parcare ce va fi extinsă ulterior. În prezent se finalizează lucrările la parcarea complexului, la bazinul de sărituri şi la amenajările peisagistice exterioare. Complexul Wellness Thermal Nymphaea va dispune de 1.000 de locuri. Creşterea calităţii şi diversificarea serviciilor turistice de agrement şi wellness se va realiza prin introducerea unor noi funcţiuni specifice turismului termoludic: saună, masaj, hidroterapie, aromoterapie, înfrumuseţare.


Creşterea calităţii vieţii prin îmbunătăţirea în continuare a serviciilor publice

Pentru a creşte calitatea vieţii, am continuat să îmbunătăţim serviciile publice oferite cetăţenilor.

Astfel, în perioada 2012-2016, am asfaltat peste 100 de străzi şi am creat peste 6700 de locuri de parcare. Anul acesta vom reabilita încă 24 de străzi.

Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare din Rogerius

Pe locul fostei pieţe agroalimentare din Rogerius am construit Centrul de Afaceri cu Produse Agroalimentare, o clădire modernă cu o suprafaţă de 9000 mp, care poate găzdui 1000 de comercianţi.

Am construit parcarea supraetajată de pe strada Tribunalului, pe trei nivele, având 455 de locuri de parcare.

Anul trecut au început lucrările la parcarea subterană din strada Independenţei, iar în prezent se lucrează la blocurile de fundaţie izolată şi la stâlpii de susţinere, peste care se va ridica întreaga construcţie. Aceasta va avea în total 448 de locuri de parcare pe trei nivele.

Parcarea subterană din Rogerius (în construcţie)

În prezent se lucrează şi la parcarea subterană din Rogerius, precum şi la pasajul subteran care va face legătura cu noua piaţă Rogerius de pe strada Corneliu Coposu. Parcarea va avea 412 locuri.

A continuat reabilitarea termică a blocurilor, astfel în ultimii patru ani în Oradea au fost reabilitate termic 43 de blocuri pe fonduri europene, iar în prezent mai avem încă 9 blocuri în execuţie.

Având în vedere că actualul CET are peste 50 de ani vechime şi nu mai corespunde normelor europene de mediu, având şi pierderi semnificative pe reţele dar şi o serie de avarii, am accesat fonduri europene pentru reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Oradea, în scopul conformării la legislaţia de mediu şi creşterii eficienţei energetice.

Noua centrală pe gaz a municipiului

Am demarat astfel lucrările pentru construirea noii centrale pe gaz şi am reabilitat în cursul anului trecut 17,5 km de reţea de termoficare. Acesta este cel mai important proiect pe care l-a derulat municipalitatea orădeană, atât datorită valorii foarte mari a proiectului, respectiv 77 de milioane de euro, cât şi pentru faptul că are un impact major asupra a peste 140 de mii de cetăţeni ai municipiului nostru. În prezent proiectul se află pe ultima sută de metri, noua centrală fiind deja racordată la sistemul naţional de gaze, s-au făcut probele necesare, în aşa fel încât de la jumătatea lunii aprilie centrala va funcţiona la capacitate maximă iar vechile cazane pe cărbune vor fi oprite. Noua centrală pe gaz va produce atât energie termică cât şi electrică.

 

Calitate mai bună a actului medical în sănătatea orădeană

În toţi aceşti ani am continuat lucrările de modernizare în spitalele orădene şi dotarea cu aparatură performantă.

Bloc operator Spitalul Municipal

Astfel, cu finanţări europene am realizat investiţii în valoare de 4.000.000 euro pentru modernizarea blocurilor operatorii de la Spitalul Municipal şi Spitalul Judeţean, am dotat sălile de operaţie cu aparatură modernă şi am reabilitat secţiile de chirurgie de la cele două spitale.

Am derulat proiectul Viva Anima – Centrul de Intervenţie Cardio-Vasculară Invazivă în cadrul Spitalului Clinic Judeţean, centru în valoare de 2 milioane euro, dotat cu două angiografe funcţionale, sală de operaţii, sală de terapie intensivă, dotarea cu echipamente specifice clinicii de chirurgie cardio-vasculară. În ceea ce priveşte aparatura de imagistică conexă, la Spitalul Judeţean avem în prezent două aparate CT operaţionale, un RMN şi un aparat de radiologie.

Una dintre cele mai importante investiţii realizate în ultimii 40 de ani în sistemul sanitar orădean este contrucţia Centrului Oncologic, situat lângă Spitalul Municipal din Rogerius. Acesta este dotat cu echipamente oncologice de înaltă performanţă, cu secţie de brahiterapie cu accelerator linear de particule unic în ţară şi o staţie centrală de sterilizare performantă.

În scopul îmbunătăţirii sistemului sanitar orădean, în Spitalul Municipal funcţionează Centrul de sănătate şi imagistică Maria. Aici se efectuează investigaţii de imagistică medicală de înaltă performanţă: computer tomograf şi rezonanţă magnetică nucleară.

 

Educaţie adaptată nevoilor oraşului

În ultimii patru ani, municipalitatea a continuat investiţiile în şcoli, reabilitând o serie de clădiri în care funcţionează şcoli, grădiniţe şi creşe.

Campusul Şcolar Partenie Cosma

Cel mai important obiectiv de investiţie în acest sens este realizarea Campusului Şcolar Partenie Cosma. Noul campus va fi gata în cursul lunii aprilie a acestui an şi va cuprinde şapte corpuri importante de clădire şi anume: şcoala cu 24 săli de clasă, un cămin internat cu 300 locuri, o cantină şi un club, garsoniere pentru cadre didactice, ateliere şcoală, respectiv o sală de sport. Valoarea lucrărilor este de aproape 34 de milioane de lei.

Printre celelalte clădiri de învăţământ care au fost reabilitate în aceşti ani sau sunt în curs de reabilitare şi dotare a atelierelor se numără Grupul Şcolar Andrei Şaguna, şcoala Avram Iancu, Liceul Teologic Reformat Lorantffy Zsuzsanna, Liceul Teoretic Lucian Blaga, Şcoala Gimnazială Dimitrie Cantemir, Şcoala Gimnazială Ioan Slavici, Şcoala Gimnazială nr. 16, Şcoala Gimnazială Oltea Doamna, Şcoala Gimnazială nr. 11, Colegiul Naţional Iosif Vulcan, Şcoala Gimnazială Nicolae Bălcescu. Grădiniţa nr. 1, Grădiniţa nr. 54, Grădiniţa nr. 46, Liceul Teoretic Onisifor Ghibu, Creşa nr. 2, Grădiniţa nr. 43, Grădiniţa nr. 12, Grădiniţa nr. 56, Colegiul Naţional Emanuil Gojdu, Colegiul Tehnic Traian Vuia, şi construcţia Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 60 situată pe strada Liszt Ferencz, cu o capacitate de 240 de locuri.

Primăria Oradea va depune un proiect pe fonduri europene pentru reabilitarea Colegiului Naţional Mihai Eminescu.

 

Programe sociale pentru cei care au nevoie de sprijin

În domeniul social, am finalizat cu succes Centrul de Cazare Temporară nr. 1, Centrul de Cazare Temporară nr. 2, Centrul de Cazare Temporară nr. 3, Centrul de Reintegrare Socială, Centrul de zi ,,Iedera” pentru copiii cu Sindrom Down, Centrul de zi pentru persoane cu scleroză multiplă, Creşa nr. 1 ,,Dumbrava Minunată”, Centrele Sociale Candeo şi Dignitas.

În 2014 am finalizat proiectul intitulat „Reabilitare, modernizare şi extindere clădire în vederea amenajării unui Centru de Reintegrare Socială”, prin care am reabilitat centrul de pe strada Vămii, în vederea oferirii de servicii sociale destinate persoanelor cu handicap încadrate în diferite grade de invaliditate. Valoarea totală a proiectului este de 3 milioane de lei, fonduri europene.

Tot în 2014 am scos la licitaţie un hectar de teren în zona Ceyrat, pe care în prezent se construieşte un Centru pentru vârstnici.

 

Zone verzi şi locuri de recreere. Oradea verde

Parcul Octavian Goga

Am realizat câte un parc în fiecare cartier (Parcul Adona din zona străzii Liszt Ferenc, Parcul Octavian Goga situat pe malul pârâului Peţa, Parcul Liniştii, Parcul Padiş), am amenajat malurile Crişului.

S-au finalizat lucrările la Parcul Salca de lângă complexul comercial Lotus (între strada Meiului şi Pârâul Peţa), etapa I, iar în cursul lunii iunie a acestui an se vor finaliza lucrările şi la etapa a II-a de realizare a parcului Salca, respectiv 3,4 hectare.

Proiectul parcului Arena în şanţul de sud al Cetăţii Oradea, pe o suprafaţă de 1,4 hectare,urmează să fie depus pentru finanţare prin AFM.

Grădina publică Dealul Ciuperca

Am amenajat din fonduri europene Dealul Ciuperca şi l-am transformat într-o grădină publică, respectiv 3,9 hectare, proiect în valoare de peste 7 milioane de lei, care cuprinde zonă verde, zonă de promenadă, cinci puncte panoramice, punct de alimentaţie publică, zone de relaxare, amfiteatru în aer liber şi o pasarelă care asigură trecerea peste calea ferată şi drumul expres.

Am realizat 20,5 km de pistă de biciclete pe raza municipiului Oradea, pistă care leagă Oradea de localitatea maghiară Berettyoujfalu, prin localitatea Borş, şi continuă atât pe malurile Crişului cât şi pe malul Peţei, până la şoseaua de centură.

În cursul anului 2012, s-au continuat lucrările de extindere şi reamenajare a Grădinii Zoologice, proiect în valoare de 6,3 milioane euro, fonduri alocate de Ministerul Mediului şi Consiliul Local al Municipiului Oradea. Au fost astfel reamenajate şi modernizate adăposturile şi a fost extinsă suprafaţa de la 3,7 hectare la 7,5 hectare, iar începând cu luna mai 2013 Grădina Zoologică a fost deschisă publicului.

 

Implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene

Drumul expres

În ultimii patru ani, am reuşit implementarea cu finanţare europeană a o serie de proiecte importante, în valoare totală de peste 247 de milioane de euro. Printre acestea amintim: Reabilitarea Cetăţii Oradea, Complexul Wellness Termal Nymphaea, Piaţa Unirii, Dealul Ciuperca, Sinagoga Zion, reabilitarea sistemului de termoficare, reabilitarea termică a blocurilor de locuinţe, realizarea pasajelor supraterane DN76 şi DN 79, realizarea drumului expres, pistele de biciclete, blocurile operatorii de la Spitalul Municipal şi Judeţean, Piaţa Rogerius, introducerea utilităţilor în Parcul Industrial Eurobusiness (etapa I şi II) etc.

Totodată anul acesta vom continua reabilitarea a încă 20,28 km de conducte magistrale, tocmai pentru a diminua pierderile pe reţelele vechi şi eliminarea avariilor.

Tot în acest sens ne dorim ca în 2016 să realizăm terminalul intermodal din Episcopia Bihor. Lucrările vor costa 149.333.063,25 lei cu TVA, echivalentul a 33.413.076,60 de euro, iar durata de realizare a investiţiei este de 24 de luni. Terminalul va fi construit în zona gării CFR din Episcopia Bihor, pe o suprafaţă de 17,76 de hectare, în vecinătatea parcurilor industriale deţinute de municipiul Oradea şi administrate de SC Agentia de Dezvoltare Locala Oradea SA. Construcţia terminalului intermodal de marfă va contribui la dezvoltarea socio-economică a zonei prin veniturile la bugetul local şi prin crearea de noi locuri de muncă.