Prevederile Programului de Guvernare 2017 – 2020 prezentat de către noul guvern Tudose cuprind modificări semnificative faţă de programul guvernului anterior. Ele fac ca noul program să fie total diferit de programul cu care PSD a câştigat alegerile parlamentare şi au ca efect, dacă vor fi aplicate, împovărarea fiscală a firmelor şi destabilizarea economiei.
Cum s-a ajuns în această situaţie ?
PSD a câştigat alegerile pe baza unui program electoral populist, ce prevedea creşterea salariilor în sistemul public, reducerea unor taxe şi realizarea unor investiţii publice importante. După instalarea guvernului Grindeanu, s-a aprobat un buget optimist care se baza pe creşteri de cheltuieli acceptabile, dublate de o creştere a veniturilor la buget, creştere ce se baza pe absorbţia de fonduri europene şi pe o dezvoltare economică susţinută. S-au pus în practică o serie din măsurile promise: creşterea salariilor bugetarilor precum şi reducerea unor taxe.
Decizia de a mări salariile, fără o analiză şi eventual o restructurare a sistemului public, a crescut cheltuielile peste valorile estimate, aşa cum rezultă din analiza acestora pe primul semestru. Tăvălugul salarial, o dată pornit, nu mai poate fi oprit. Cheltuielile de personal au crescut cu peste 18%, un ritm de două ori şi jumătate mai mare faţă de creşterea veniturilor totale ale statului şi fără o acoperire de productivitate care să fi avut loc în economia reală.
Neacreditarea autorităţilor de management şi nefinalizarea ghidurilor pe programele europene a făcut ca absorbţia de fonduri să fie nesemnificativă. Aşa cum arată lucrurile, stăm mai prost în 2017 faţă de 2010, la trei ani de la începerea unui nou exerciţiu financiar european faţă de perioada anterioară. Asta arată că oamenii din guvern nu au învăţat nimic din experienţa primului exerciţiu şi că riscăm să pierdem iar sume importante din banii europeni dacă nu se remediază urgent întârzierile. Nu există nicio scuză pentru această situaţie. Ca urmare, veniturile din fonduri europene prognozate în acest an nu pot fi realizate.
Nivelul investiţiilor publice a fost mai mic pe primele şase luni decât în primele semestre din anii anteriori. Cel mai probabil această situaţie se datorează incapacităţii autorităţilor guvernamentale de a pregăti şi demara aceste lucrări. Creştere economică pe termen lung fără investiţii nu este posibilă.
Creşterea economică în prima jumătate a anului s-a bazat în principal pe consum. Chiar şi cu această creştere economică, veniturile la buget au fost mai reduse decât cele estimate. În consecinţă, cheltuielile au ajuns la jumătatea anului peste limita suportabilă a bugetului.
Prin măsurile adoptate de PSD, creşterea economică a ţării noastre a fost mutată în cheltuieli suplimentare în zona sistemul public. Fără să fie acoperite de o creştere a veniturilor provenite dintr-o dezvoltare economică susţinută, măsurile anunţate de creştere a salariilor din anii următori e greu de crezut că vor deveni realitate.
Spre deosebire de abordarea guvernamentală, Oradea a pus bani din bugetul local şi din credite pentru a amplifica efectul fondurilor europene, realizând investiţii care au asigurat condiţii pentru o creştere economică susţinută. Această dezvoltare generează prosperitate pentru tot mai mulţi orădeni.
Constatând că lucrurile nu merg în direcţia bună, PSD a luat în calcul o serie de măsuri pentru a compensa creşterea cheltuielilor, încercând să se strecoare între promisiunile făcute şi realitatea economică. S-a modificat OUG 64/2001 iar rezervele constituite din profiturile companiilor de stat pentru dezvoltarea acestora au fost preluate la bugetul de stat. O altă măsura avută în vedere a fost desfiinţarea pilonului II de pensii, ceea ce ar fi făcut ca o sumă importantă să revină la bugetul asigurărilor sociale. N-ar fi prezentat la audieri în comisie noul ministru Ionut Mişa şi la iesire în declaraţia de presă această măsură dacă n-ar fi fost discutată în prealabil. Altminteri, ar fi fost înlocuit din funcţie. Reacţia negativă a mediului politic şi economic i-a făcut să bată în retragere. Cine ştie până când. În completare, guvernul PSD-ALDE îşi propune şi alte măsuri în noul program.
Ce propune noul program ?
Măsuri cu impact semnificativ:
1. Înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul pe cifra de afaceri: ,,Vom introduce impozitarea veniturilor pentru toate companiile din România (impozit pe cifra de afaceri), începând cu 1 ianuarie 2018. Acest impozit va înlocui impozitul pe profit şi va avea 2 sau 3 trepte de impozitare.’’ Ministrul Ionuţ Mişa a declarat că pentru toate firmele treptele de impozitare vor fi de 1 %, 2 % şi 3 % pe cifra de afaceri.
În prezent firmele achită un impozit pe profit de 16%. Microîntreprinderile, care au o cifră de afaceri mai mică de 500.000 euro/an plătesc un impozit pe venit diferenţiat: 3% pe cifra de afaceri dacă nu au angajaţi şi 1% dacă au cel puţin unul.
Impozitul pe cifra de afaceri este acceptat numai pentru microîntreprinderi în scopul reducerii sarcinii administrative. Nu îl regăsim în toate statele UE. La nivel general, niciun stat din UE nu practică impozitul pe cifra de afaceri în locul impozitului pe profit.
Cum justifică reprezentanţii coaliţiei de guvernământ această propunere?
Se porneşte de la o constatare: multinaţionalele îşi optimizează cheltuielile fiscale prin preţuri de transfer, taxe de management şi consultanţă în aşa fel încât să-şi diminueze impozitele plătite. În aceste condiţii, la cifre de afaceri asemănătoare, multinaţionalele înregistrează un impozit pe profit şi de trei ori mai mic comparativ cu o firmă românească.
În plus, România colectează venituri din taxe şi impozite într-o pondere mai mică de 30% din PIB, în timp ce media în UE este de peste 40%. Pentru a susţine cheltuieli publice mai mari ar trebui să ne creştem veniturile.
Dacă aceste măsuri se vor aplica, impactul se va răsfrânge în primul rând asupra companiilor mari şi foarte mari, dintre care peste 40% sunt firme româneşti. Economia românească este una din cele mai polarizate economii din fostele ţări comuniste. Astfel, primele 4500 de companii (1% din totalul companiilor active) concentrează 67 % din veniturile raportate de toate companiile active în 2015. În Ungaria este de 64%, în Polonia 62% iar în Cehia 51%. Pe de altă parte, datorită privatizărilor eşuate, ponderea capitalului românesc în economie este una dintre cele mai scăzute din regiune.
Suntem de acord că fiecare companie trebuie să plătească impozitele în ţara unde-şi face profiturile. În loc să se caute soluţii la cauzele fenomenului, PSD îşi propune să ia măsuri asupra efectelor. Prin această măsură, aproape jumătate din firmele din România, cele mai mari, sunt expuse unor creşteri de impozite începând cu anul următor. Măsura, adoptată în masă, va afecta toate companiile. Soluţiile care să nu afecteze economia nu pot veni decât prin perfecţionarea şi specializarea activităţii ANAF şi luarea unor măsuri exclusiv asupra companiilor care evită impozitarea profitului la nivelul real.
Cum România va depinde în următorii ani de investiţiile străine, creşterea economică şi reducerea decalajelor neputând fi susţinute numai de capitalul autohton, nu avem niciun interes să periclităm relaţiile ţării noastre cu ţările care au cele mai mari investiţii în România şi să alungăm investitorii.
Va apărea o problemă de respectare a legislaţiei UE, a Directivei de TVA care arată că impozitele pe cifra de afaceri se supun unui regim armonizat la nivel comunitar, ’’astfel încât să se elimine, pe cât posibil, factorii care pot denatura condiţiile concurenţei, atât la nivel naţional, cât şi la nivel comunitar’’. În condiţiile în care economia ţării noastre depinde de piaţa UE, în condiţiile în care Comisia Europeană are în vedere uniformizarea sistemului fiscal, se pune problema ce vom face dacă se va stabili printr-o directivă implementarea măsurilor de către toate statele. Am relua totul de la capăt.
Impozitul pe cifra de afaceri va genera probleme majore companiilor. Cota se va regăsi în preţurile produsului final şi va crea probleme concurenţiale firmelor româneşti în raport cu cele europene. Acest impozit nu este deductibil. Prin urmare va dezavantaja companiile noi sau cele care au un an prost sau înregistrează pierderi. La începutul activităţii firmele nu înregistrează profituri. Chiar dacă au pierderi, impozitul se plăteşte. Dacă înregistrează un sezon slab, plata impozitului îi agravează situaţia.
Impozitul pe cifra de afaceri descurajează companiile ce vor să facă investiţii. Echipamentele performante costă. Fie vor amâna înlocuirea celor vechi, fie vor căuta să achiziţioneze echipamente mai ieftine. În ambele cazuri se va întârzia transferul tehnologic, cu efect asupra productivităţii.
Impozitul va afecta grav industriile care operează cu marje de profituri mici. Aceste industrii fac profituri din rulaje. Impozitul pe cifra de afaceri de 1, 2 sau 3 % ar fi echivalent cu confiscarea celei mai mari părţi a profitului. Acest impozit, în condiţiile în care producătorii noştri sunt într-o competiţie cu alte companii din afara României, nu-şi vor putea mări costurile. Aceşti producători sunt într-o situaţie diferită de supermarketurile care, operând pe piaţa noastră, nu au o concurenţă globală şi care sunt avute în vizor în Polonia, de exemplu. Şi Polonia a fost notificată de Comisia Europeană în a doua jumătate a anului trecut să renunţe la această măsură care încalca directivele europene. Unii au şi contracte semnate şi sunt practic captivi ai unor mari grupuri economice.
Pentru a fugi de impozitare, anumite verigi economice ar putea fi mutate în ţările din vecinătate unde ar fi o legislaţie mai prietenoasă (vezi fenomenul înmatriculărilor în Bulgaria). Circuitele economice actuale ar putea fi perturbate: companiile mai mici, cele care s-au specializat în anumite operaţiuni, ar putea fi înghiţite de companiile mai mari pentru a evita impozitarea repetată.
2. „În ceea ce priveşte salariul minim, acesta va creşte o dată pe an, aşa cum se întâmplă în ţările dezvoltate din Europa. (…) Nivelul salariului minim brut în România, în următorii 4 ani, va fi de 2000 lei în 2018, 2200 în 2019 şi 2400 în 2020. Pentru cei cu studii superioare salariul minim va fi de 2300 lei în 2018, 2640 în 2019 şi 3000 lei în 2020.’’
În prezent salariul minim brut este de 1450 lei pe lună.
Cum argumentează cei din PSD această măsură ? Cât timp salariile în România sunt mici, oamenii vor migra în vestul Europei în scopul unor câştiguri mai bune. E nevoie deci de creşterea salariului minim.
E adevărat că salariul minim e necesar să crească, pentru a reduce migraţia, dar creşterea în salturi, cu 30 – 40 %, poate crea mari probleme companiilor şi poate genera efecte adverse. De ce ? Companiile au planuri de afaceri, au contracte încheiate, au credite.
Orice creştere salarială ar trebui corelată cu productivitatea muncii, cu nivelul de dezvoltare al economiei româneşti şi cu realităţile din fiecare judeţ. Cu diferenţa dintre mediul urban şi cel rural.
Creşterea salariului minim va pune o mare presiune pe firme. Firmele fiind forţate să crească salariul minim, neputând creşte preţul produselor sau serviciilor, nu pot creşte peste un anumit nivel fondul de salarii şi astfel nu mai pot ţine pasul şi cu creşterea proporţională a salariilor celorlalţi angajaţi. Acest fenomen este o realitate. Veniturile celor calificaţi au crescut modest în raport cu cel al necalificaţilor. Acest fapt îi descurajează şi eventual genereaza o emigraţie a oamenilor calificaţi în căutarea unor câştiguri care să reflecte calificarea acestora.
Un alt efect este acela al reducerilor de personal atunci când creşterea salariului minim este peste o limita suportabilă. Firmele neputând majora fondul de salarii, recurg la concedieri de personal. Experienţa arată că la o creştere cu 10% a salariului minim se poate ajunge la o reducere de personal, tineri sau necalificaţi, de până la 2%. Probabil că datorită salariului minim crescut, pe primele luni ale acestui an avem o creştere a şomajului faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Un alt fenomen este acela că avem cele mai mari salarii mici raportate la salariul mediu. 25% din angajaţi sunt plătiţi cu salariul minim, respectiv 1,3 milioane.
3. Înlocuirea cotei unice de impozitare a veniturilor cu impozitul pe venitul global, dublat de depunerea declaraţiilor de patrimoniu: “Începând cu 2018, vom reintroduce impozitul pe venitul global (IVG) la nivelul persoanei fizice (…). Totodată începând cu 2018 vom implementa procedura declaraţiilor de patrimoniu”.
Impozitul pe venitul global înlocuieşte impozitul pe gospodărie anunţat în programul anterior de guvernare. Împreună cu declaraţia de patrimoniu va reprezenta o sarcină administrativă suplimentară pentru contribuabili. Având în vedere faptul că o buna parte a populaţiei locuieşte în zona rurală şi nu are experienţa unor astfel de declaraţii, implementarea unui nou sistem se va face greoi.
Înregistrarea declaraţiilor, stabilirea impozitului, evidenţa acestuia precum şi încasarea şi controlul vor genera o creştere a cheltuielilor birocratice. În condiţiile în care nu este clarificat impactul acestei măsuri asupra bugetului, trecerea la acest sistem mult mai complicat decât cel al cotei unice este discutabilă.

Anunțuri