Archive for iunie, 2008

Un jurământ care obligă

Miercuri am depus jurământul ca primar al Oradiei. Este o formalitate obligatoriu de îndeplinit pentru a-mi putea prelua prerogativele. Am rostit următorul text, cu mâna pe Constituţia României şi pe Biblie: “Jur să respect Constituţia şi legile ţării şi să fac, cu bună-credinţă, tot ceea ce stă în puterile şi priceperea mea pentru binele locuitorilor Municipiului Oradea. Aşa să-mi ajute Dumnezeu!”

Nu vreau să intru în amănunte, mai multe găsiţi pe site-ul meu, la adresa http://www.iliebolojan.ro/content/view/35/1/. Vreau doar să repet ceea ce am spus şi în cuvântul din cadrul şedinţei de constituire a noului Consiliu local: îi asigur pe orădeni că  jurământul pe care l-am depus nu este unul de formă şi că voi face totul pentru binele lor. Încrederea pe care mi-au arătat-o prin votul lor mă obligă la acest lucru.

83 comments iunie 20, 2008

Am fost ales – dar încă nu sunt primar în funcţie

Deşi au trecut zece zile de la aflarea rezultatelor alegerilor, încă nu m-am instalat la conducerea Primăriei Oradea. Spun aceasta întrucât mulţi dintre cei care scriu comentarii aici mi se adresează ca şi cum aş fi deja în deplinătatea atribuţiilor mele. Nu este aşa.

Deşi am primit deja de la Biroul Electoral certificatul care atestă alegerea mea în funcţia de primar al Municipiului Oradea, voi depune jurământul de-abia săptămâna viitoare, în cadrul şedinţei de miercuri, 18 iunie a noului Consiliu Local. După aceasta voi putea prelua oficial atribuţiile mele.

Cred că e o precizare utilă pentru toţi cei care citesc acest blog. Vă rog să ţineţi cont de acest lucru atunci când, din dorinţa de a intra în dialog direct cu mine, îmi cereţi diverse lucruri legate de primărie. Până când nu preiau oficial mandatul, nu am posibilitatea să intervin în mersul lucrurilor.

Totodată, ţin să spun din nou un lucru pe care l-am afirmat anterior: voi continua acest blog, pentru că îl consider util ca modalitate de facilitare a dialogului cu orădenii. Este însă posibil ca, din cauza multiplelor îndatoriri, să nu pot răspunde întotdeauna personal solicitărilor. Nu aveţi de unde şti că blogul meu a fost vizitat în medie de 5-600 de persoane pe zi (a doua zi după alegeri, am avut aproape 2000 de vizitatori), mulţi dintre ei lăsându-mi mesaje. Au fost zile când am primit zeci de comentarii, în plină campanie electorală. Nu pot decât să mă bucur pentru interesul arătat. În acelaşi timp, aceasta înseamnă un volum destul de mare de muncă. Timpul meu fiind limitat, este posibil să fiu nevoit să recurg uneori la serviciile colaboratorilor mei. Împreună cu ei, vom găsi modalitatea adecvată de comunicare, pentru ca dialogul cu orădenii să nu aibă de suferit.

Şi o ultimă precizare: blogul nu este decât o modalitate de dialog, de semnalare a problemelor şi încercarea de a găsi soluţii. El nu poate însă înlocui demersurile oficiale ale cetăţeanului (cereri către primărie, audienţe la primar). Vă rog aşadar să ţineţi cont de acest lucru atunci când îmi scrieţi pe blog.

Vă aştept în continuare!

 

 

21 comments iunie 12, 2008

Cine bagă zâzanie în Primărie?

Nici nu s-au încheiat bine alegerile că la Primăria Oradea a şi început o campanie de asmuţire a funcţionarilor împotriva mea. Citesc în presa electronică zvonuri privind agitaţia care a cuprins instituţia, în aşteptarea mea. Se spune despre mine că voi face disponibilizări şi că pregătesc o nouă organigramă a primăriei, în care ei nu se vor mai regăsi.

Am mai avertizat şi în timpul campaniei electorale asupra maşinii de zvonuri a găştii din primărie, care încearcă să creeze panică printre funcţionari, zugrăvindu-mă în chip de dictator. Răspunsul meu, atunci ca şi acum, este că nimic din toate acestea nu e adevărat. Nu am de gând să dau pe nimeni afară dacă îşi face datoria cu responsabilitate. Nu vin la Primărie ca să înlocuiesc o gaşcă cu altă gaşcă.

Cei care răspândesc asemenea zvonuri o fac în mod interesat, făcând parte din gaşca pe care am nominalizat-o în timpul campaniei. Acea gaşcă despre care toată lumea ştie că îşi foloseşte posturile pentru obţinerea de privilegii şi foloase personale, indivizi care nu au niciun fel de scrupule, vârându-şi mâinile adânc în buzunarul public. Da, aceştia au de ce să se teamă. Când am spus că voi face ordine la Primărie, la ei mă refeream. Ei sunt cei care acum, cuprinşi de panică, încearcă să asmută funcţionarii corecţi împotriva mea. Ei sunt oamenii la care mă refeream când am spus că nu au respect pentru cetăţean. Acum demonstrează că nu au respect nici măcar pentru propriii lor colegi din primărie, pe care încearcă să-i prostească pe toate căile. Îi anunţ de pe acum că nu vor reuşi.

43 comments iunie 5, 2008

Victoria este a orădenilor!

Cred că aţi aflat deja vestea că orădenii m-au votat ca primar al Oradiei, încă din primul tur. Mă simt onorat de încrederea pe care cetăţenii acestui oraş mi-au acordat-o şi ţin să le mulţumesc şi pe această cale. Sunt impresionat de susţinerea orădenilor şi voi încerca să fiu un bun primar pentru toţi, indiferent de alegerea exprimată la vot. Până la urmă, sunt convins că fiecare a votat pentru ceea ce a crezut că e binele acestui oraş.

Aşa cum am spus şi în conferinţa de presă pe care am ţinut-o azi la prânz, nu am uitat care e programul cu care am câştigat aceste alegeri: un oraş curat şi prosper, ordine la Primărie, eliminarea corupţiei şi birocraţiei, circulaţie mai uşoară în oraş şi parcări mai multe, cheltuirea judicioasă a banilor publici, o administraţie decentă, cu respect faţă de cetăţean, investiţii mai multe şi creşterea nivelului de trai şi civilizaţie. Am spus de asemenea că voi respecta cultura şi tradiţiile tuturor orădenilor, indiferent de etnie sau confesiune.

Sunt convins că toate acestea sunt realizabile, mai ales că am obţinut şi în consiliul local suficiente mandate, deci voi avea susţinerea necesară pentru a pune în practică programul meu. Pentru acest lucru, datorez de asemenea mulţumiri alegătorilor, pentru că au avut încredere în echipa mea de consilieri. Vă promit că nu vă vom dezamăgi.

Uitându-mă cu puţin timp în urmă pe statisticile blogului meu, am constatat că azi am avut un număr record de vizitatori – aproape 1000. Acest lucru mă bucură şi în acelaşi timp mă determină să-mi reafirm decizia de a continua dialogul cu orădenii şi prin intermediul acestui blog.

Mulţumesc tuturor celor care mi-au scris, exprimându-şi susţinerea pe acest blog. Le mulţumesc şi pentru felicitările pe care mi le-au adresat deja. Aş vrea să precizez însă că victoria este în primul rând a orădenilor – şi sper că mă voi ridica la înălţimea aşteptărilor.

Voi reveni în curând - sper să vă găsesc tot aici!

73 comments iunie 2, 2008


RSS Ştirile Primăriei

Pagini

Blogroll

Meta

comentarii recente

Blog Stats

 

iunie 2008
L M Mi J V S D
« Mai   Apr »
 1
2345678
9101112131415
16171819202122
23242526272829
30  

Arhivă