Problemele orădenilor - o listă lungă cât o zi de post

Am început acest blog ca o modalitate de dialog cu orădenii, sperând că în acest fel voi putea aduce în dezbatere câteva dintre problemele a căror rezolvare o consider de maximă urgenţă pentru acest oraş:

  • Rămânerea în urmă a Oradiei, din punct de vedere economic, faţă de oraşele vecine (Arad, Cluj)
  • Lipsa de transparenţă a licitaţiilor organizate de Primărie
  • Corupţia funcţionarilor publici
  • Funcţionarea defectuoasă a relaţiei dintre Primărie şi cetăţean
  • Circulaţia dificilă în oraş, transportul în comun defectuos, tramvaiele exorbitant de scumpe
  • Lipsa acută a parcărilor
  • Şoseaua de centură (cu patru benzi) şi altele.

Mărturisesc că, după un timp, am fost uimit să constat cât de numeroase sunt de fapt problemele orădenilor. Le-aţi enumerat chiar voi, în comentariile voastre pe acest blog.

Ca să vă edificaţi, le trec în revistă aici, pe scurt:

  • Lipsa de transparenţă a instituţiilor care lucrează cu cetăţeanul (Primăria Municipiului Oradea)
  • Lipsa de organizare şi ineficienţa activităţilor din Primărie
  • Lipsa investiţiilor de anvergură
  • Starea de degradare a clădirilor-monument din centrul oraşului
  • Reabilitarea defectuoasă a drumurilor
  • Problema transportului în comun
  • Facilităţi pentru studenţi
  • Banii cheltuiţi fără discernământ şi folos pentru sportul bihorean (FC Bihor, CSM)
  • Problema stadionului municipal
  • Problema transportului elevilor la şcoală
  • Problema locuinţelor sociale pentru persoanele fără adăpost
  • Planul urbanistic zonal, necorespunzător şi aplicat preferenţial
  • Fluidizarea traficului, lipsa parcărilor
  • Situaţia autorizaţiilor de taximetrie
  • Spaţii verzi insuficiente
  • Locuri de joacă pentru copii insuficiente
  • Problema aeroportului
  • Serviciile publice - ineficiente (salubritate, apa, canal)
  • Curăţenia oraşului şi iluminatul public
  • Problema cerşetorilor
  • Problema câinilor comunitari
  • Problema turismului
  • Pistele pentru biciclişti
  • Atribuirea de terenuri tinerilor pentru construirea de case

Cam acestea sunt problemele pe care le-au ridicat vizitatorii blogului meu în comentariile lor. O listă lungă cât o zi de post. Ea spune foarte multe despre felul în care a înţeles actuala administraţie a municipiului să se achite de sarcinile sale. Dacă vrem ca aceste lucruri să se schimbe în bine, trebuie să punem cu toţii umărul. Vorbele nu sunt de ajuns: e timpul să trecem la fapte!

25 Răspunsuri la “Problemele orădenilor - o listă lungă cât o zi de post”

  1. Crisitan Duma spune:

    Treceti prin Arad sa va impedicati de hyper si supermarketuri la tot pasul, sa va rupeti gatul in gropile din asfalt atat in oras cat si pe tot parcursul soselei de legatura cu Oradea pana la intrarea in judetul Bihor. Daca tot puneti probleme, macar frizati realitatea, sau fiti sincer pana la capat. Starea de degradare a cladirilor este evidenta, insa de ce va sesizati doar acum, pana acum nu vi-a pasat?! Cat timp ati fost prefect si in functie publica centrala nu vi-ati dat seama ca undeva ceva scartie? Daca da, atunci de ce nu ati facut lobby pe langa colegul dumneavoastra de partid, ministrul culturii si cultelor de a modifica ceva in legislatia total aiurea referitoare la patrimoniu si la posibilitatea de a deveni autoritatile publice finantatori pe teren privat?! Caci despre locuinte private este vorba, ori ban public pe “teren” privat nu se prea baga legal! Trebuiesc cautate solutii, ori schimbata legea! Si as putea continua la fiecare problema, reala fara doar si poate cu anumite limite, normal, insa vorba cea FAPTE, NU VORBE!
    Domnule Bolojan nu am inventat noi apa calda si nici focul, decat sa scoateti ochii altora mai bine i-ati pune pe colegi de partid sa isi faca curat in fata sediului de partid, sa nu mai arunce mucurile de tigara pe jos, flacoane in spatiu verde din fata sediului sau sa parcheze pe trecerea de pietoni. Cred ca de aici ar trebui sa se inceapa si apoi sa se arate cu degetul.
    Sa doresc succes!

  2. blinder spune:

    multe din problemele de mai sus sunt rezultatul unor interese personale. unele persoane, influente, scot bani frumosi din problemele noastre. sincer credeti ca ii veti putea invinge? ei se vor agata de profitul lor si sigur vor incerca tot posibilul ca situatiile profitabile sa ramana la fel.

  3. Andrea spune:

    Toate problemele pe care le-ati enumerat sunt cat se poate de reale insa ati uitat-o pe una si poate pe cea mai importanta. Cea mai mare problema a Oradenilor este lipsa de bun simt a edililor si nesimtirea lor. Atunci cand merge la lucru, edilul oradean (cred ca aproape toti din romania) isi lasa bunul simt acasa si se inarmeaza cu multa nesimtirem si marlanie. Cand ia o decizie nu se gandeste la oamenii care l-au ales ci doar la interesul personal si vede in populatie doar niste fraieri. In oradea s-au intampat atatea lucruri care par ca niste injuraturi adresate populatiei. E trist si urat, dar sper ca ve veni si o zi cand si politicinii nosti vor fi ghidati de bun simt.

  4. ion spune:

    in primul rand ,felicitari pt.blog,ca mijloc de comunicare;sa va spun in primul rand ca suntem de aceeasi generatie,sunt oradean de 40 de ani ,gojdist si pot sa spun ca am ,,crescut ”cu o intreaga generatie postbelica de tineri care traiau intr-un oras care avea o identitate si un parfum propriu pe care ,din pacate ,acum ,se regaseste prea putin…dar nu vreau s-o lungesc;cred cu siguranta ,ca veti fi ales primar si ma bazeaz mai ales pe faptul ca oradenii sunt satui efectiv de actuala administratie pana peste cap si va pot da cateva sugestii,care in opinia mea daca le rezolvati ,cu siguranta viata cetatenilor s-ar imbunatati :1.rezolvarea urgenta a liniei de centura si gasirea unor artere de fluidizare a traficului dinspre oras spre linia de centura,ex.de la universitate-linia de centura,str.vladeasa-paraul peta-piata de vechituri-magazin real,gara velenta triaj-centura pt. ca in aceasta zona se descarca sute de containere zilnic si tot traficul greu este dirijat pe str.caprioarei-podul peste paraul peta -calea bumbacului-linia de centura,in loc sa mearga direct de la triaj paralel cu calea ferata spre felix,s-ar descongestiona dintr-un foc cu cateva sute de tiruri zilnic toata zona nufarul;2.crearea unei identitati turistice proprii a orasului-amenajarea unei zone comerciale si de agrement in perimetrul dealului ciuperca,amenajarea cetatii oradiei ca zona turistica reala si de agrement;crearea unei linii de tramvai sau de trenulet din centrul orasului pana in baile 1mai si felix;amenajarea in scop turistic de la podul c.f.r pana la podul iosia a bazinului crisul repede e.t.c…dar astea nu se pot face fara o echipa tanara,dornica de face ceva real pt.acest oras in care interesele politicianiste sa dispara…dar astea,poate intr-o alta convorbire…oricum mult succes!

  5. paul b spune:

    ***.hotnews.ro/pp_articol_14524-Ofsaid-la-Bolojan.htm

    …e mai vechi articolul, dar dc aveti timp, sa`l cititi. stiu ca nu`s jurnalisti foarte profi ce ce`au scris articolul (prea multi “poate”), dar o reactie din partea dvs e binevenita.

  6. Sebastian spune:

    buna seara

    A inceput campania… Dumneavoastra asta nu v-a provocat nici o insemnare? (post pe blog)
    In alta ordine de idei: va intrebasem mai demult, cand va lansaseti site-ul si blogul, ce ati spune unor oameni care sunt blazati si nu mai au chef sa voteze, care ar fi argumentele dvs pt ca ei sa se duca totusi la vot. Mi-ati raspuns, dar tin sa va spun ca nu-mi inteleseseti intrebarea (cititul in diagonala, bata-l vina!). Nu va intrebasem ce le-ati spune ca sa VA voteze, ci ce ati spune unor oameni scarbiti de viata politica, care considera ca nu merita sa te duci la vot, ca sa se duca SA VOTEZE (nu era vorba de cine in propozitie, ci de gest). Multumesc

  7. paraziti urbani | Mortu`s Blog spune:

    [...] inapoi, fac foc in parc, acolo locuiesc si vor locui in continuare … sper ca daca va castiga BOLOJAN primaria sa faca umpic de ordine cu [...]

  8. dadatroll spune:

    Vezi cai scris Stolojan gresit.

  9. Mortu` spune:

    Daca vreti sa schimbati ceva in orasu asta, e important sa intrebati direct la sursa. Asa se procedeaza, asa ati facut, demn de admirat.

    Eu cum is mai optimist, deja va si vad instalat in scaunul de primar. Asteptam cu drag o schimbare majora si benefica unde Regizor va fi domnul Bolojan si actor principal/tertiar/secundar va fi Municipiul Oradea.

  10. emerikusz spune:

    Pe lista problemelor as mai adauga lipsa fortei de munca calificata. Cred ca multi tineri din satele judetului s-ar muta la Oradea sau in zona metropolitana dar chiriile si locuintele sunt prea scumpe.
    Cu Fabrica de Diplome nu prea se poate face nimic cel putin la nivel de primarie. O universitate de calitate ar accelera dezvoltarea orasului.

  11. emerikusz spune:

    Aveti cumva un mesaj special pentru sustinatorii dvs de etnie maghiara?

  12. maria magdalena spune:

    apreciez discretia dvs. , d-le Bolojan,dar parca ar fi nevoie de o campanie sa-i zicem mai agresiva . sa auda de Dvs si cei care nu stau pe net . Faceti efortul si fiti mai prezent in presa scrisa, la tv, oriunde sa va cunoasca lumea>>>

  13. Sebi spune:

    Ne mai raspundeti? Multumesc mult

  14. bolojan spune:

    @ Cristian Duma: Nu am promis ca voi rezolva absolut toate problemele oraşului - nu stiu daca acest lucru e omeneste posibil. Exista niste prioritati, care privesc majoritatea cetatenilor si acestea sunt obiectivul meu. Le-am enumerat in prima parte a acestei postari. Problemele cuprinse in “lista lunga cat o zi de post” sunt cele pe care le-au ridicat vizitatorii blogului meu. Desigur ca voi incerca sa rezolv si pe acestea, unele dintre ele fiind extrem de importante. Si dvs ati enumerat cateva dintre acestea. Printre ele se afla si starea de degradare a cladirilor, la care va referiti. In timpul cat am fost prefect nici nu mi-am propus si nici nu era de competenta mea, ci a primarului, sa rezolve aceasta problema. Rezolvarea ei, desi nu e simpla, consta in acordarea de scutiri de impozite celor care au locuinte private in aceste cladiri de patrimoniu, in cazul in care vor fi de acord sa le renoveze. Pentru aceasta nu este nevoie nici de lobby la guvern si nici de modificarea legislatiei.
    In ceea ce priveste curatenia orasului, este unul din obiectivele mele principale. Dar nu cred ca este corect sa-mi imputati curatenia din fata sediului PNL (care se afla intr-un bloc de locuinte), chiar daca, in principiu, aveti dreptate: curatenia (la propriu si la figurat) trebuie inceputa in propria ograda.

    @ Blinder: Sunt constient de implicatiile negative pe care le au unele interese personale in problemele a caror rezolvare o asteapta cetatenii Oradiei. Multe dintre aceste probleme s-au ivit, intr-adevar, din cauza faptului ca unii oameni cu influenta scot profituri de pe urma unor situatii inacceptabile pentru cetatean. Raspunsul meu la intrebarea dvs. este da, ii pot invinge – cu o conditie: sa am sprijinul cetatenilor. Atata timp cat omul de rand este de acord sa tolereze anumite situatii - sa dea spaga unor functionari publici pentru a-si rezolva mai usor problemele, sau chiar sa inchida ochii la incalcarea legii de catre altii, va fi desigur mai greu, fiind si o chestiune de schimbare a mentalitatilor. Dar primordiala este eradicarea coruptiei functionarilor publici, si acest lucru mi-l asum.

    @ Andrea: Tot ceea ce ati scris este perfect adevarat, pana la ultimul cuvant. Precum am spus anterior, este o problema de schimbare a mentalitatilor. Nu poti sa ceri oamenilor sa aiba bun-simt, daca nu l-au dobandit prin educatie. Insa ii poti obliga sa-si faca datoria, si aceasta e o chestiune de sistem. Prin urmare, trebuie instituit un sistem care sa nu permita edililor sa-si urmareasca exclusiv propriul interes, in dauna cetateanului, si care sa inverseze acest raport. Iar acest lucru tine exclusiv de vointa politica. Cine vrea sa schimbe lucrurile cu adevarat, o poate face. Cred ca am dovedit-o cat am fost prefect – spre exemplu in problema pasapoartelor.

    @ Ion: Va multumesc pentru sugestii, voi tine cont de ele. Rezolvarea soselei de centura si fluidizarea circulatiei se afla pe lista mea de prioritati. In ceea ce priveste ideile dvs. privind turismul, in principiu sunt de acord cu ele, unele dintre acestea sunt chiar valoroase si pot fi puse in practica. Altele necesita fie un timp mai indelungat, fie gasirea unor investitori privati.

    @ Paul B.: Articolul la care faceti referire contine acuzatii care nu sunt sustinute prin nimic si pe care le-am lamurit mai demult.

    @ Sebastian: Celor care sunt scarbiti de viata politica si care considera ca nu merita sa te duci la vot, le pot spune un singur lucru: sa faci ceva e mai bine decat sa nu faci nimic. Intotdeauna merita sa incerci sa schimbi ceva, chiar daca nu esti convins ca e posibil. Macar ai incercat, dar nu a depins de tine.
    Poate nu va multumeste raspunsul meu, dar eu sunt convins ca fiecare dintre noi ar trebui sa faca lucrurile care stau in puterea sa. Votul este unul dintre ele. Daca nu mergem sa votam, pe motiv ca si asa nu se va schimba nimic, ne refuzam singuri orice sansa. Ba chiar creem premiza ca lucrurile sa se inrautateasca.

    @ Mortu: Va multumesc pentru cuvintele frumoase. Nu stiu daca ar trebui sa fiu regizor, cum ziceti dvs, si nici daca oradenii vor fi „actori”, dar daca prin aceasta intelegeti ca ei se vor implica activ in relansarea orasului, cu siguranta ca ii voi trata ca parteneri de prim rang.

    @ Emerikusz: Nu am un mesaj special pentru sustinatorii de etnie maghiara. Pentru mine orice cetatean este la fel de important, indiferent de etnie. Iar daca cetatenii maghiari sau de alte nationalitati au probleme speciale, legate de apartanenenta lor etnica, va asigur ca le voi trata cu aceeasi atentie pe care o acord celor de etnie romana, fara discriminari. Primarul trebuie sa fie primar pentru toti cetatenii, indiferent de nationalitatea sa.

    @ Maria Magdalena: Nu imi plac gesturile politicianiste si o campanie agresiva nu mi se potriveste. Sunt si voi fi prezent oriunde sunt solicitat si nu ma feresc sa apar in presa scrisa sau la televiziune. Insa nu agreez gesturile de campanie, de genul vizitelor la camine de copii sau persoane in varsta, pe care le consider gesturi electorale, politicianiste, cu un anumit grad de ipocrizie.

    @ Sebi: Dupa cum vedeti, incerc sa raspund tuturor, in limita timpului disponibil. Din pacate, nu pot s-o fac atat de des sau de prompt pe cat mi-as dori, lucru pentru care imi cer scuze.

  15. Cristi B. spune:

    Aveti cunostinta de actualul proiect al pistelor de biciclete?
    Daca da, va rog sa ne spuneti care este pozitia dumneavoastra vis-a-vis de acest proiect si cat de necesar/prioritar credeti ca este pt Oradea?
    Precizez ca eu, sunt foarte pro unei asemenea initiative….
    Multumesc!

  16. bolojan spune:

    @ Cristi B.: Ceea ce actuala administratie a facut pana acum pentru a crea piste de biciclete este egal cu zero. Nu e suficient sa tragi cateva dungi pe asfalt si sa declari ca ai facut piste pentru biciclete. Ele nu pot fi utilizate, fie din cauza masinilor parcate, fie pentru ca sunt doar cateva fragmente de traseu. Pentru ca Oradea sa poata avea piste pentru biciclisti functionale, trebuie mai intai rezolvata problema parcarilor si a fluentei circulatiei.

  17. Cristi spune:

    De acord cu dumneavoastra, ceea ce exista acum poate fi numit orice, numai piste de bicicleta nu…dar eu ma refeream la ultimul proiect (initiat cred, de UDMR) lansat cu mare tam-tam in presa si apoi uitat cine stie pe unde….Ce sa mai spun…mi-ati dat sah…cu masini parcate pe trotuar, nu ne putem da cu bitzicla prin oras….

  18. Nicole spune:

    Stimate domn Bolojan.
    Am incredere ca veti castiga aceste alegeri si sper ca veti face treaba asa cum va propuneti. Cred in capacitatea dvs. manageriala si in abilitatile politice si sunt un sustinator. Dar sper ca veti pastra langa dvs. si oameni de valoare odata cu trecerea timpului, nu doar oameni care vor sa se faca cunoscuti asociindu-si numele cu numele dvs. Tot citesc despre proiecte pe care doriti sa le intreprindeti. si imi permit urmatoarea intrebare: cine din echipa dvs are experienta in gestionarea de proiecte din finantari nerambursabile? Indiferent de domeniul lor de interventie. Nu sunt multe persoane in acest oras care sa fi fost implicate activ in implementarea si managementul proiectelor. Se regasesc in echipa dvs.?

  19. Mihai spune:

    Dezvoltarea economica a orasului a fost franata de Kiss Al. care cauta un castig pesonal in orice, de Chemical Brothers (Micula) care se bazeaza pe slaba dezvoltare economica pentru a-si tine angajatii cu salarii mici si fara posibilitati reale de schimbare a locului de munca si de alte persoane influente care numai interesul personal il cauta in orice. Sun multe exemple care se pot da nu mai departe de Hanil, Oradea Plazza (franata activ de Mudura si Kiss - care bineinteles vroia sa fie singurul din Oradea care are Mall) si mult altii…

  20. Oradea si a ei sosea de centura | Mortu`s Blog spune:

    [...] uite asa am mai pus in 2 mini-probleme ale orasului in lista lunga facuta de domnul Bolojan pe blogul [...]

  21. relu spune:

    de cativa ani se tot discuta de zoo oradea.a fost aprobat un studiu de fezabilitate de catre consiliu si ingropat de RAPAS,se cunoaste faptul ca aceasta institutie se afla pe un teren de interes,se cunoaste faptul ca nu exista personal suficient si calificat,ce parere aveti? Mentineti gradina zoo?

  22. Eu cu cine votez ? | Bubuzblog spune:

    [...] adica pe domnul Ilie Bolojan. L-as vota pentru ca uite ce zice wikipedia despre el. Si pentru ca uite ce vrea sa faca. Pare omul care e in stare sa insanatoseasca un intreg sistem. Pentru ca uite cum [...]

  23. Speed spune:

    Stimate domnule Bolojan,

    sper ca veti ajunge sa conduceti Primaria Oradea si sper ca asa cu spuneati intr-o emisiune televizata veti sprijinii firmele autohtone ce incearca sa aduca un plus la bugetul Primariei. Astept sa va instalati si voi fi primul care va va contacta.

    Si ati spus bine: oradenii vor sa vada ca se misca lucrurile in Oradea. Eu voi vrea sa stiu: cum se misca, cu cine se misca, de ce cu ei, si de ce in directia respectiva. Va multumesc.

  24. Micul Teolog spune:

    Un cineva spunea odată (parafrazez): ‘dă-i omului putere şi atunci îi vei cunoaşte adevăratul caracter.’

    Ce conteaza mai mult: caracterul sau dolarocii din buzunarele adanci cat Sheolul care nu se mai satura devorand.

    Cat despre dumneavoastra, ma rog sa fi-ti un primar intelept si plin de dragoste fata de oradeni.

  25. laura spune:

    am de facut o sesizare si nu ma gasit nicaieri un site potrivit sa fac asta…si m-am gandt sa ma opresc aici poate , poate va vedea cineva si va remedia situatia desi nu prea cred pt ca toti promit si nu prea fac…desi am votat pt domul bolojan sunt nerabdatoare sa vad ce va face.. problemele mele sunt legate de circulate… in primul rand la piata Iosia pietari isi parcheaza masininile in parcarea blocului desi primaria le-a construit parcare tot in urma unor scandaluri, iar acum situatia a degenerat dinou si cred ca proprietari din blocuri vor lua niste masuri drastice daca nu va lua primaria , parcarea este a locatarilor nu a pietarilor.Urmatoare mea problema este intersectia mestesugarilor cu tudor vladimirescu si onestilor care acum este strada cu sens unic si cu prioritate cea mai perfecta solutie ar fi un sens giratoriu pt ca in intersectia respectiva poti sta si jumatate de ora…sper ca se vor lua masuri cat de repede , aceasta este o ocazia de a demonstra primaria oradea cetatenilor cat de interesata este de problemele lor

Lasă un Răspuns